Traducere de Octavian Cocoş
Se plânge în sinea lui că de ceva vreme nu a mai căutat-o şi îşi găseşte scuze.
Ochii frumoşi, în care eu văd moarte,
dar şi iubire, mă înfricoşează,
şi cum un prunc de băţ se-ndepărtează,
la fel şi eu, de mult timp stau departe.
De-acum nu-i loc prea sus ori prea aparte
unde n-aş vrea să stau cu mintea trează
să pot scăpa de ce mă afectează
şi simţurile să le las deoparte.
Deci dacă prea târziu mă-ntorc la tine,
căci m-am ferit că m-ai putea distruge,
e c-am avut o scuză-ntemeiată.
Dar când un om e neînfricat ca mine
şi vine iar la cea de care fuge,
că e fidel la toată lumea-arată.
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.